Hackuritate

Mozilla anunță detecție pentru extensiile cripto frauduloase din Firefox

Mozilla a anunțat că a dezvoltat un sistem de detectare timpurie pentru identificarea extensiilor frauduloase pentru browserul Firefox care golesc portofelele digitale.

Cunoscute sub denumirea de „crypto wallet drainers”, acestea permit atacatorilor să obțină acces neautorizat la portofelele cripto ale utilizatorilor, ducând la pierderi financiare semnificative.

Ce sunt „crypto wallet drainers”?

Acestea sunt extensii de browser malițioase care se prezintă ca fiind aplicații oficiale ale unor portofele cripto de încredere.

Odată instalate, utilizatorii sunt păcăliți să introducă cheile private și datele de autentificare, permițând astfel atacatorilor să fure fondurile din portofelele.

În ultimii ani au fost descoperite sute de astfel de extensii în toate browserele.

Conform raportului FBI din 2024, escrocheriile legate de criptomonede au cauzat pierderi de aproape 16,6 miliarde de dolari la nivel global, dintre care 9,3 miliarde doar în Statele Unite, reprezentând o creștere de 66% față de 2023.

Măsuri luate de Mozilla

Pentru a combate această amenințare, echipa Mozilla Add-ons a dezvoltat un sistem care poate identifica extensiile suspecte înainte ca acestea să ajungă la utilizatori.

Acest sistem utilizează indicatori automatizați pentru a evalua riscul asociat unei extensii de portofel cripto.

Dacă o extensie atinge un anumit prag de risc, aceasta este supusă unei verificări manuale, iar dacă se confirmă că este malițioasă, este blocată imediat.

Andreas Wagner, managerul operațiunilor cu extensii la Mozilla, sfătuiește utilizatorii să verifice site-ul oficial al portofelului cripto pentru a se asigura că extensia pe care o instalează este legitimă.

De asemenea, este recomandat să contacteze direct serviciul de portofel cripto pentru a confirma autenticitatea extensiei.