Agent AI sparge rețeaua organizației nonprofit de securitate cibernetică DIVD

Dutch Institute for Vulnerability Disclosure (DIVD), o organizație nonprofit de cercetători voluntari în domeniul securității cibernetice, a fost victima unui atac cibernetic executat în mod autonom de un agent de inteligență artificială, un tip de incident pe care organizația l-a descris drept fără precedent în experiența sa.

DIVD a anunțat, la finalul săptămânii trecute, că rețeaua sa a fost compromisă după șapte ani de activitate fără incidente de securitate.

„Acesta este un atac pe care nu l-am mai văzut înainte. Nu pentru că ar fi primul pentru noi, ci pentru că modul de operare indică un atac susținut de un agent AI”, a explicat organizația.

Scopul DIVD este sa scaneze internetul scanează internetul în căutare de sisteme vulnerabile și să notifice proprietarii sau administratorii despre riscuri, asigurând totodată consultații și informații despre metodele de remediere și securizare.

Potrivit DIVD, atacatorul a exploatat o „vulnerabilitate tehnică” dintr-un sistem nementionat – organizația a precizat explicit că nu este vorba de Citrix NetScaler – și a utilizat ulterior un agent AI pentru automatizarea activităților de post-exploatare.

Agentul a acționat independent, stabilindu-și singur fiecare pas următor, operand la viteză ridicată și cu o logică descrisă drept neglijentă.

„Atacul a fost zgomotos și foarte, foarte dezordonat. Am putut vedea agentul lucrând automatizat, deoarece după fiecare acțiune își decidea singur pasul următor, cu viteza luminii și cu o logică sau un tipar superficial”, a transmis DIVD.

Cercetătorii au constatat că agentul a comis erori semnificative, inclusiv interferând cu propriul atac de tip adversary-in-the-middle (AitM) prin operațiuni de password spraying.

DIVD consideră că agentul a fost slab antrenat și configurat pentru astfel de operațiuni, lăsând în urmă suficiente urme pentru a facilita reconstruirea incidentului.

Organizația a sesizat poliția, autoritatea olandeză de protecție a datelor (Autoriteit Persoonsgegevens) și Centrul Național de Securitate Cibernetică (NCSC).

Într-o actualizare de luni, DIVD a furnizat informații suplimentare, dar a reținut detalii complete pentru a nu influența ancheta sau a expune potențiale victime suplimentare.

Organizația a anunțat că va publica un raport mai detaliat pe 1 octombrie și că va notifica alte posibile victime ale aceleiași vulnerabilități cât mai curând posibil. Scopul și impactul exact al atacului rămân, deocamdată, neclare.